Manual de cură

Cura cu Zonar este o cură care îţi va aduce o detoxifiere profundă; produsul, prin aportul lui natural de minerale, vitamine şi aminoacizi esenţiali te va conduce la un nivel superior de energie fizică şi mentală.
Poţi să ţii cură doar de câteva zile (repetată din când în când), de o săptămână, de două - toate vor avea rezultate benefice pentru sănătatea ta. Noi îţi recomandăm o cură de 21 de zile, durata cu care am constatat că se obţin cele mai bune rezultate. Este recomandat să-ţi faci un set de analize înainte de cură, iar altul după.

Practic în aceste 21 de zile îţi trimiţi sistemul digestiv într-un binemeritat concediu, poate primul lui concediu adevărat.

Cura începe la ora 6 dimineaţa prin clătirea gurii timp de 4-5 minute cu ulei (presat la rece sau nu). Atenţie - acest ulei nu se înghite, ci se scuipă. Imediat după aceasta se clăteşte gura cu un pahar de apă călduţă în care s-a dizolvat o linguriţă de sare. Apoi se beau 250-300 ml de Zonar încălzit cât mai aproape de temperatura corpului (37°C). Încălzirea se face punând Zonar într-o cană iar acesta într-un vas cu apă caldă (nu se încălzeşte pe foc sau în cuptorul cu microunde). După aceea se stă culcat pe partea dreaptă circa 30-40 de miunute. După o oră putem să ne spălăm pe dinţi şi să consumăm constant Zonar pe toată perioada zilei.

Pentru a evita balonările și disconfortul, cantitatea recomandata de consumat dintr-odată, în decursul zilei este aproximativ 100ml din jumătate în jumătate de oră.

Pe tot parcursul curei, Zonar-ul se bea încălzit la o temperatură cât mai apropiată de cea a corpului. Dacă din diverse motive (serviciu, deplasări) nu poţi să-l încălzeşti până la 37°C, e bine de băut măcar la temperatura camerei (20-24°C). La unii, cel puţin în primele zile, pot să apară dureri de cap din cauza detoxifierii sau a scăderii glicemiei. În acest caz se poate lua o lingură de miere. Pentru cei care au constipaţie, se poate consuma seara la ora 18 o pară fără coajă, din când în când. La transportul lui este recomandat să folosești sacoșe sau genți termorezistente.

Zonar este sensibil la temperatură. Trebuie să stea la 2-4°C, altfel există riscul să se strice. De asemenea, trebuie consumat în cel mult 6 ore după ce ai deschis sticla.

În timpul curei pot apărea pofte, dar pentru că LactoSer-ul dă o stare de saţietate, nu vei avea senzaţia de foame. Vei simți o ușurare în zona abdomenului. Odată cu trecerea zilelor de cură, vei avea o stare de energie crescută, putere de muncă mărită, claritate a minții.

Practic va fi un restart pentru organism.

Întrebări frecvente legate de cură

De ce Cura de Sănătate cu Zonar e de 21 de zile?

Aceasta este recomandarea noastra. Nu e obligatorie.

Obligatorie este perioada de 7 zile – operațional nu rentează să vindem decât pentru minimum 7 zile (date fiind contextul producției în regim de comandă, al transportului, etc). Așadar fie că te încadrezi la 3,4 sau 5 litri pe zi vei primi acasă Pachetul Săptămânal.

Dupa 21 de zile, am înregistrat cele mai mari îmbunătățiri.

Nu după 15, nu după 17.

Trecând peste partea fiziologică de ciluri celulare și de împrospătare lichid limfatic, cel mai bun motiv pentru care e nevoie să ții Cura de Sănătate cu Zonar timp de 21 de zile (exclusiv hrană primară) este faptul că după această perioadă oamenii au avut cele mai bune îmbunătățiri de analize de sânge și urină. (La începutul curei recomandăm un set de analize și un alt set, în ultima zi de cură.)

Vrei să ții doar 7 zile? Perfect.

Vrei să ții mai mult? Perfect. Recordul este de 200 de zile de hrană exclusivă cu Zonar (documentat).

Ce se întâmplă dacă totuși mănânc în timpul Curei?

DACĂ NU EȘTI ÎN CURĂ

Nu vei păți absolut nimic, dacă mănânci și Zonar și mâncare normală. Dacă e să ai o atitudine profilactică, atunci chiar e recomandat să înlocuiești o masă sau o gustare dacă respecți o pauză de 2 ore înainte și 2 ore după ce mănânci Zonar (măcar 500 de ml/zi). Asta împreună cu scoaterea totală din alimentație a Laptelui normal de vacă. Lactoserul din lapte de vacă nu mai are cazeină în cantități dăunătoare pentru oragnismul uman.

DACĂ EȘTI ÎN CURĂ

Dacă ții însă cura (ești în proces) și „Te scapi” cu un papa/ gustărică – atunci lucrurile sunt mai dureroase. Pentru că dacă corpul apucă să intre în faza de „hrană primară” atunci va intra în conflict cu „gustarea” pe care i-o dai, ca și scăpare. Pot apărea dureri abdominale, datorită descărcării bilei. Dacă asta se întămplă trebuie să îți faci o broză și să o bei rapid să anulezi sucurile gastrice și altele. (300 ml apă distilată, o linguriță de bicarbonat de sodiu, stors o lămâie, când se umflă broza, o dai pe gât – toată).

Este obligatoriu să ne trezim la 6 dimineața?

Da.

Fiecare organ are propriul ceas deșteptător. De la Creator, de la software-ul cu care venim. Nu contează. Ficatul este cel care se trezește la ora 6. Ne pare rău, dar dacă nu te trezești să iei prima doză de Zonar la ora asta, el va pregăti corpul pentru hrană solidă și deci vei ieși din starea de „hrană primară” = nu e bine să faci asta. Se va descărca bila, nu are ce face, face spume, ajunge în intestinul subțire, acolo iarăși se „supăra”, ajunge pe la colecist și de acolo e durere… și deranj. Când asta se întâmplă trebuie să anulezi sucurile cu o broză (apa distilată, o lingura de bicarbonat de sodiu, lămâie și băut tot dintr-o dată).

Sau dacă tu crezi că ai corpul mai „nu-știu-cum”, atunci nu te trezi. Ce să zicem?

Care e faza cu igiena bucală de dimineaţă, cu uleiul de floarea soarelui?

Bacteriile cavității bucale de peste noapte trebuie eliminate eficient, iar periajul NU face o treabă suficient de bună. Uleiul este singurul care poate culege eficient și în "adâncime" aceste bacterii pe care le vei scuipa. (Procesul trebuie să dureze circa 5 minute). Iar imediat după ce ai scuipat uleiul colector de bacterii, clătește-ți gura cu un pahar de 200 ml de apă calduță (cană de „ceai”), în care ai dizolvat o linguriță de sare normală. De ce? Sarea va regla PH-ul din cavitatea bucală.

Este cumva metoda „oil pulling”?

Are legătură cu metoda "oil pulling" ca și principiu de funcționare. Diferențele majore sunt cea de timp investit în operațiune și de scop. Noi folosim uleiul 4-5 minute pentru a „culege” bacteriile bucale de peste noapte, în mod eficient. În „oil pulling” se face operațiune de 20 de minute și acolo se acționează la nivel de limbă și glande salivare. Nu uita că „partea cu uleiul” trebuie urmată de „partea cu apă cu sare” – pentru reglarea PH-ului.

De ce trebuie încălzit Zonar înainte de a-l consuma?

Important: trebuie încălzit în "bain marie" = adică pui apă fierbinte într-un vas, pui Zonar într-un pahar termorezistent, scufunzi paharul cu Zonar în vasul cu apă caldă, îl lași 8 -10 minute.

SAU

Iei sticla de Zonar și o bagi sub jetul de apă caldă de la robinet.

Doza de dimineață este foarte important să fie încălzită cât mai aproape de 37 de grade Celsius (=temperatura corpului uman). La ora 6 dimineața, când bioritmul ficatului îi spune acestuia că… "Prietene hai să ne pregătim de digestia aia greoaie de peste zi" - Creierul, dacă va simți Zonar (37 de grade = lapte mamă = încă un indiciu că e hrană primară, pe lângă compoziție), îl va liniști pe Harnicul Ficat să stea „în vacanță” în continuare.

Pe timpul zilei, Zonar trebuie încălzit măcar până la 20 -30 de grade (dacă nu poți la 37 grade, pentru că servici, grabă, birou) pentru același raționament. În plus, nu e OK să îți pui corpul să consume energie în plus ca să încălzească el Zonarul. Zonarul ajunge rapid în intestin și e important ca intestinul să îl recunoască (și el) ca Hrană Primară și nu ca rebut. Dacă bei rece, îl elimini aproape instantaneu prin scaun lichid. Ideea e să ajungă sa fie eliminat cât mai mult prin Urină = circuit mai complet.

De ce nu e bună nici chiar apa plată îmbuteliată?

Pe timpul Curei de Sănătate de 21 de zile este nevoie ca organismul să consume exclusiv Zonar. Fară cafea, fără fructe, fără nimic, nici chiar apă plată.

În cazuri extreme, se va consuma (dacă Zonar nu este disponibil) apă demineralizată/distilată.

Revenind la întrebare, apa plată îmbuteliată este mineralizată și conține săruri – acestea involuntar pot declanșa procesul de digestie pentru Hrană Normală.

Cura de sănatate cu Zonar presupune ca organismul să înțeleagă că este "pe" hrană primară, pe hrană care nu trebuie digerată decât în intestinul subțire.

Trebuie neapărat să fie ulei de floarea soarelui?
Nu. Uleiul poate fi de măsline, de susan, de floarea soarelui presat sau nepresat la rece. Toate sunt OK.
Dimineaţa mă pot spăla pe dinţi normal? (cu periuţă și pastă de dinţi)
La prima trezire, cea de la 6 dimineața, NU – nu te vei spăla pe dinți clasic (cu periuța și pasta). După ora 8-9, DA.
Dacă încălzim Zonar nu își pierde proprietăţile curative?
Nu! Temperatura la care își pierde proprietățile este temperatura de pasteurizare – 72 de grade Celsius.
De ce am voie doar miere dar alte alimente nu?
Mierea e pentru durerile de cap, ca să nu te doară din cauza scăderii glicemiei. Nici mierea nu ar trebui, dar pentru că presupunem că e naturală, va face ce avem nevoie, să crească glicemia, să nu ne mai doară capul.
Se bea încălzit doar dimineața sau de fiecare dată înainte de a-l consuma?
De fiecare dată. Dimineața neapărat 37 grade, temperatura corpului. Ziua, încălzit la cât se poate, dar măcar 20 – 25 de grade. Încălzit bain marie – adică sticlă pusă în apă fierbinte, și nu la microunde.
1